La mine în cartier a venit unu` c-o mitralieră

În lumea prin care mă învârt eu, on şi offline zilele astea, circulă două subiecte: atentatul de la Paris şi urmările lui şi toate discuţiile mai mult sau mai puţin meta derivate şi moartea tristă a Oanei Livadariu, pe care nu am cunoscut-o, dar a cărei poveste m-a impresionat.

Mă rog,

şi ieri m-am dus pe la casa din Casa Jurnalistului, cu Mako, cu Vlad, Matei, Luiza, mă rog, fraieri dintr-ăştia. Şi stăteam pe acolo şi vorbeam cu Charlie, cu cutare, cu Elbec, cu bombe, cu hau-bau şi la un moment dat am ajuns la românei şi la părerismele lor despre situaţia din Paris, Islam şi etc, tot filmul ăsta de ni l-au explicat, pe rând, gânditorii contemporani, scriitori, d’ăştia: „Măcar noi ne dăm cu părerea aici, în bucătărie”, a zis numaiştiucare dintre bucătăricii ăştia cinstiţi. După aia am vorbit despre dacă s-ar putea produce un atentat în România, nu în sensul filosofic, cum ar zice scriitori români, în sensul practic, dacă ar fi posibil să sară bombe în metrou la Armata Poporului. Ne gândeam noi, aşa, ca la table. Şi din gând în gând şi din vorbă în vorbă le-am povestit despre acest soldat pe nume Laurenţiu Cotea, un dezertor înarmat cu un AKM, care, în anul 1996 a poc-poc niţică teroare la mine în cartier în Văcăreşti şi în tot Bucureştiul şi astfel a scris o pagină importantă din istoria poliţiei române, ca să mă exprim ca Cristoiu Ion. Şi ăştia, bucătăricii, zic: „Păi hai să-l republicăm!”. Nu mai ştiam dacă mai am textul, pozele, până la urmă le-am găsit, că textul original nu mai există pe internet. Materialul ăsta l-am scris în vara lui 2011, acum, cu siguranţă, nu l-aş mai scrie la fel, poate aş face chiar proziţă din el, scenerel, să facă regizoreii documentaruţ, dracu ştie. Dar, tocmai pentru că nu l-aş mai scrie la fel, îl republic aşa cum l-am scris atunci, ca să-i mai adaug layerul anilor trecuţi, mai stângaci, mai amuzant, mai puţin bogat, mai puţin eu şi o perspectivă mai restrânsă decât ar avea acum.

Oricum, asta este povestea, documentată în amănunt, a celui mai mare manhunt din istoria poliţiei române.

Poopyx!

Peste 15 ani, copiii de acum își vor aminti de copilărie și de profilul lor de facebook. Sau invers. Copiii de acum 15 ani își amintesc de cartiere sau de orașele din care vin. Nu mă ascund deloc, Centrul Universului începe pe Aleea Principală de la intrarea în parcul Tineretului și se termină la poalele dealului de la Mărțișor: Tineretului – Văcărești îi zice zonei pe ale cărei străzi simt că pot face orice și nu mi se poate întâmpla nimic. Deși nu mai locuiesc acolo de ani de zile, încă mă simt cumva dator. Tocmai din acest motiv m-am gândit să scriu o poveste despre panică și belea, construită pe influențe, pasiuni, prietenie, caterincă și alte lucruri extrem de comune. Este vorba despre o poveste care s-a întâmplat în dimineața zilei de 2 mai 1996, când, după ce în prealabil trăsese după niște mașini la o distanță de două stații de autobuz, un individ înarmat cu un AKM și 60 de cartușe pe nume Laurențiu Cotea, a intrat la mine în cartier și a consumat un încărcător de 30 de cartușe în doi polițiști și mașina în care ei se aflau. Ce a urmat este cea mai mare urmărire din istoria Poliției Române și situația cu cel mai ridicat grad de risc înregistrată după 1989. O panică generală a cuprins de la primele ore ale dimineții tot cartierul Văcărești și ulterior întreg Bucureștiul, o altă persoană a fost ucisă din greșeală la câteva sute de metri de la locul desfășurării evenimentelor principale, fiind confundată cu asasinul și peste 3000 de polițiști și jandarmi au scotocit vreme de 36 de ore întreg cartierul și orașul, până ce criminalul condamnat pentru omor deosebit de grav a fost prins. Povestea unuia dintre cele mai importante capitole din istoria Poliției Române de după Revoluție este spusă din diferite perspective de către noi, copiii din Văcărești 300 și ceva, colegi de școală și chiar de clasă, care ne cunoaștem dintotdeauna și care am asistat la evenimentele din 2 mai 1996 și de către legenda Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei, Colonelul Dan Antonescu.

Gabi Dumitru

Fiastru: Așa, frate, ia zi și cum a fost ?

Gabi Dumitru: Păi ce să fie, a fost așa cum știi și tu: i-a împușcat pe ăștia doi polițiști aici pe stradă.

F: Hai să vorbim mai așa pentru lume. Mă interesează exact povestea ta, așa cum o știi tu

G.D: Păi era dimineață. 6, să zic. Eu când m-am trezit aici la mine în fața blocului toată parcarea era plină de mașini de poliție și de jandarmerie. M-am gândit ”bă, ce s-o fi întâmplat”. Mă uit pe geam, după aceea aud la știri că au fost împușcați doi ofițeri, nu știu ce. Aici tot parcul era plin de jandarmi. În fine, l-au dat pe criminal în urmărire. Eu din câte am înțeles, pe unu` l-au împușcat nevinovat, prin Berceni. Ăla se eliberase și s-a speriat când a văzut că vine poliția după el, ăia au zis: ”Stai că trag!” și el s-a speriat și a luat-o la fugă. Ăștia au tras și așa pe ăla l-au împușcat în cap nevinovat.

F: Și tu ce-ai făcut, ai mai venit la școală în ziua aia ?

G.D: Nu, n-am mai venit, îți dai seamă că mi-a părut rău că nu am venit, pentru că vroiam să vă povestesc. Toată ziua am stat și m-am uitat pe geam, că ăștia nu te mai lăsau să ieși din bloc, deja era panică mare. Poliția era la fiecare scară și nu lăsa pe nimeni să iasă din bloc. Pe ta-su` lu` Mareș de la parter era să-l împuște, știi ?

A: Habar n-am, nici nu știu cine e ăla, da` de ce vroia să-l împuște ?

G.D: Păi ăsta, criminalu` știi că după ce i-a împușcat pe polițiști, le-a luat pistoalele. Eh și ta-su` ăstuia pleca la muncă dimineața devreme, era vreo 4:30. Și ăla l-a văzut și a început să tragă cu pistolu` după el. Ăsta cică s-a aruncat pe burtă pe jos și mă rog, până la urmă nu l-a nimerit.

Cristian Puiu zis Jean

Jean: Mă înregistrezi ?

Fiastru: Stai așa, hai zi!

J: Treaba este că știu că fraieru` era dezertor din armată (criminalul), fugise cu pușca și nu știu cum că toată poliția îl urmărea și acum a ajuns la noi aici pe lacul de acumulare Văcărești și după aceea a intrat pe aici printre blocuri pe la noi. Bine, eu zic acuma ce știu eu, o fi, n-o fi, habar n-am. Așa și l-au încolțit doi gabori pe aici pe la mine și ăsta a tras în ei și i-a omorât direct cum stăteau în dubă acolo

F: Deci polițiștii erau în mașină ?

J: Erau în mașină, da și fix aici unde i-a omorât, le-a făcut și cruce. Bine, le-a pus așa niște cruci la mișto, că doar nu era să le facă mormânt direct în stradă.

F: Da` tu ce-ai făcut exact în momentele alea, toată treaba s-a întâmplat dimineața pe la 5 ?

J: Da, mă, știu, păi eu am auzit totul atunci.

A: Ai auzit împușcăturile ?

J: Da. Am auzit bubuiturile alea, dar na, eram copil, ce clasă eram, a șaptea ?! Eh, dormeam, am zis ”ce dracu”, n-am dat importanță. Treaba e că atunci când m-am trezit, nu mai știu la cât ne trezeam, parcă la 7, că eram de dimineață, în ziua aia nu am mai făcut școală. Era plin de poliție pe aici prin cartier, era totul închis, tu nu mai ții minte ?

F: Nu mai știu, frate.

J: După aceea, dimineață, a venit tată să-mi zică că s-au împușcat unii, că e nebunie cu poliția. Am dat drumu` la televizor și atunci am văzut toți mascații, toți nebunii îl alergau pe ăla care era pe nu știu unde, ajunsese pe la Ruică, unde cică acolo l-ar fi prins. Dar până să-l prindă pe ăsta, nu mai știi că l-a împușcat pe unu` din greșeală aici la Big. Tu mai ții, mă minte, când i-a împușcat pe ăștia aici la noi (întreabă pe cineva) ?

Răspuns: Ce să mai știu, mă, eram în generală. Știu că ăla împușcat din greșeală se dusese să dea de mâncare la câini și ăștia direct bang-bang.

J: Bang-bang, două gloanțe!

F: Cine-i ăla care îți zice ție treburile astea, zi că-l bag și pe el ?

J: Un tovaraș de-al meu, Cătălin Toșa. El a învățat la școală aici la Big Berceni și zice că da, știe că i-a omorât pe polițiștii ăia la noi jos și că după aia a venit poliția și la el la școală și i-a dat lu` ăla două gloanțe scurt așa. Bă, Cătăline, ia vino mă! Cioroiule!

Cătălin Toșa: Ăla plecase din unitate, frate, ăsta care și-a luat două gloanțe. Și a ieșit în fața blocului să dea de mâncare la doi cîini. Unitatea era aici pe Secuilor. La Huși e, prima stație dintre Piața Sudului și Brâncoveanu.

J: Ăla s-a speriat și a fugit de gabori și atunci gaborii i-au dat două gloanțe.

F: Și Cătălin la ce școală învăța ?

J: El era aici pe deal, la 120. Da, mă și cum îți ziceam. Aici la bloc era toată poliția, mascați, nu aveai cum să ieși din bloc, nu aveai pe unde să circuli și nu am mai făcut școală pentru că ne-a sunat directoarea, nu știu cum și nu ne-am mai dus. Era poliție cu câini, cu călăreți cu mașini cu toate alea ca să-l caute pe ăla. Cam asta îmi aduc aminte, frate, n-are rost acum să mă apuc să bag de la mine. Da’ ce ți-a venit ție, bă frati-miu`, să faci treaba asta ?

Colonelul Dan Antonescu

Fiastru: Domnule Antonescu, dumneavoastră sunteți specialistul absolut în această materie și cred că dacă pornim de la următoare întrebare, din ea vor decurge toate răspunsurile și discuția: De ce acest caz constituie, încă, cea mai mare urmărire din istoria Poliției Române ? 3000 de polițiști și jandarmi l-au căutat pe dezertorul Cotea. Crime au mai fost, însă de ce o mobilizare de asemenea anvergură s-a întâmplat numai atunci, niciodată înainte și niciodată de atunci ?

Dan Antonescu: Da, păi ce se întâmplă, Cotea ăsta dezertase cu arma din dotare. El, într-o primă fază, a tras niște focuri undeva pe Vitan-Bârzești, i-a atins mașina unuia, mă rog. S-a dat imediat urmărirea generală, s-au dat și semnalmentele lui, însă era greu de identificat un militar în termen, îmbrăcat în uniformă, nu existau elemente distinctive. Cert este că a tras și au fost omorâți și doi polițiști în zona Văcărești – Parcul Copiilor. Sigur că în momentul în care s-a constatat, după aceste evenimente, că ăsta era pus pe rele, atunci s-a declanșat o întreagă psihoză și panică generalizată, imediat după acest dublu asasinat. S-a transmis imediat ordinul că trebuie prins și împiedicat să mai facă și alte nenorociri. Toată lumea și-a luat armamentul din dotare și a plecat în urmărirea lui, poliția, probabil și poliția militară, el fiind militar în termen, din câte îmi amintesc dosarul a fost preluat ulterior de Parchetul Militar. Victimele erau și ei militari, pentru că la vremea aia Poliția era militarizată. A fost o psihoză generalizată. Într-o primă fază a venit o sesizare cum că pe Vitan-Bârzești cineva a tras cu arma într-o dubiță.

Imediat după sesizare s-a anunțat dezertarea lui Laurențiu Cotea cu arma din dotare și 60 de cartușe, respectiv două încărcătoare de AKM. În aceste condiții în mod clar dai alarma. Cei doi polițiști împușcați ieșeau din tură, erau în mașină și scriau raportul. Ei l-au văzut, au vrut să se dea jos la el, ceva s-a întâmplat și atunci ăsta i-a ciuruit.

F: I-a împușcat prin mașină sau direct ?

D.A: Mi se pare că unul apucase să se dea jos din mașină iar pe celălalt l-a împușcat direct prin mașină, prin caroserie. Chestia asta s-a transmis mai departe, nu e puțin lucru să afli că doi colegi ți-au fost împușcați. Atunci la Piața Sudului, eu mă aflu chiar acum la Piața Sudului.

F: E bine dacă sunteți și dumneavoastră pe aici.

D.A: Da, întâmplător. Patrulele care s-au format atunci l-au văzut la Piața Sudului pe ăsta, tot un militar în termen care avea ceva la sub braț și i-au făcut semn să rămână pe loc pentru că vroiau să-l legitimeze. Numai că băiețașul ăsta fusese plecat în învoire, întârziase din învoire și lui îi era frică nu cumva să-l ducă ăștia la arestul garnizoanei pentru că îi expirase biletul de voie și atunci el a fugit. La un astfel de comportament și o astfel de coincidență, oamenii au reacționat, după părerea mea, în mod normal, deoarece existau premisele unei a treia, a patra, a cincea victime, dacă l-ar fi lăsat pe ăsta liber. Pentru că mai multe semnalmente nu aveau, ei nu au apucat să-i vadă ăstuia fața, dacă el s-a întors și a rupt-o la fugă. Poliția a fugit după el și atunci când au văzut că-l pierd, au folosit armamentul și l-au împușcat. Neșansa a fost că că fost împușcat mortal. În cartier era panică mare, cât e distanță de la Văcărești la Big, o stație de tramvai, ajungi pe jos în 3 minute și atunci oamenii au crezut că e vorba despre aceeași persoană ?! Nu știu cum s-a încheiat procesul celor doi polițiști care l-au omorât pe ăla din greșeală. Nici măcar nu știu la ce anume i-a încadrat, pentru că vă spun, ei aveau foarte multe circumstanțe pentru folosirea armamentului. Cotea ăsta deja trăsese după patru oameni.

F: Cum patru ?

D.A: Păi era șoferul dubei de pe Vitan-Bârzești, încă unul de acolo care trecea pe stradă, un martor care s-a ferit și cei doi polițiști pe care i-a omorât. Cotea era hotărât. El avea senzația că toată lumea îl urmărește. Eu cred că și la expertiza psihiatrică a fost găsit defect.

F: Da, el a fost găsit defect în urma expertizei psihiatrice, totuși a fost condamnat pe viață.

D.A: Păi da, el a fost găsit defect, însă probabil că a fost diagnosticat cu o boală psihică care totuși îi permite să aibă luciditate și dimensiunea faptelor comise, deși el se află sub imperiul unei boli psihice. Nu despre toți bolnavii psihic poți să zici ”e schizofrenic” și atunci nu poți să-l condamni. Exact aici intervine comisia de evaluare psihiatrică care trebuie să evalueze corect ce s-a întâmplat cu omul respectiv în momentul în care el a comis acele fapte.

F: Dumneavoastră ce funcție aveați atunci în 1996 ?

D.A: Lucram la Serviciul Omoruri, pe vremea aia se numea Compartimentul Omoruri din Serviciul Judiciar. Toți polițiștii de la judiciar, pentru că noi eram în civil și aveam mai multă libertate de mișcare, am primit atunci ordin să împânzim zona Văcărești și să încercăm să-l identificăm.

F: Vroiam să vă întreb. Întreaga urmărire a lui Laurențiu Cotea a durat 36 de ore. Dumneavoastră cum apreciați acest interval de timp, ridicat, scăzut, normal ?

D.A: După părerea mea, ținând cont de cum s-au mișcat trupele, de panica creată și de dificultatea cazului, eu zic că s-au mișcat bine. Faptul că a fost prins repede, e din nou o chestie foarte bună, pentru că nu a mai apucat să facă și alte nenorociri. Puteți să luați, prin comparație, ca să vă dați seama de ce acest caz a însemnat cea mai mare urmărire, uitați-vă la ce a făcut Anders Breivik în Norvegia, care tot la fel, a fost hotărât. Ia gândiți-că la câte putea să facă și Cotea cu două încărcătoare. Problema se poate pune în următorii termeni, conform legii din România: că ai omorât doi, că ai omorât 200, tot omor deosebit de grav e. Spune clar la articolul 176 litera C ”omorul comis asupra a două sau mai multe persoane”, așa că în momentul în care a trecut de 2, s-a încheiat, pentru el și dacă omora 200 tot aia era.

F: E cumva corespondentul la ”mass murderer” în legislația noastră.

D.A: Da, se numește ”omor deosebit de grav”. Așa că eu zic, că ținând cont de toate cele, poliția s-a mișcat bine.

Bogdan Andrei

Fiastru: Tu stăteai în bloc cu Jean, parcă nu ?

Bogdan Andrei: Nu, eu nu stăteam în bloc cu Jean, stăteam lângă blocul lui Jean, chiar lângă blocul unde i-a împușcat pe ăștia.

F: Deci tu stăteai în bloc cu 7 etaje, nu în dintr-ăla turn ?

B.A: Exact. Eu în dimineața aia m-am dus să arunc gunoiu`. În spatele blocului era o terasă la etajul 1 și peste tot era plin de poliție, vedeam tot din balconul de la ghenă. Când am văzut asta, am zis să cobor și să văd exact ce se întâmplă. Am coborât și am văzut mașina ciuruită de gloanțe.

F: Ce mașină ai văzut, pentru că e important ?

B.A: Era o Dacie Break albă ciuruită de gloanțe. Din ce îmi aduc eu aminte polițiștii stăteau în mașină. Ăsta a trecut, i-a văzut că stăteau în mașină și atunci a început să tragă în ei direct.

F: Deci tu nu știi ca poliția să-l fi legitimat sau ceva.

B.A: Nu. Ăsta era și militar în termen, îmbrăcat în uniformă, nici nu cred că s-ar fi gândit să-l legitimeze. Ăla de abia fugise din unitate, poliția nici nu cred că ar fi avut timp să afle că e un dezertor.

F: Tu unde știi că era unitatea asta din care a fugit el ?

B.A: La Big. Cum mergi pe Olteniței, pe stânga era un institut de proiectare și din câte știu eu, acolo era unitatea militară. Sau acolo era o unitate militară. Așa și ăsta era în post în noaptea aia, e ieșit din unitate și a venit la noi în Văcărești pe acolo pe unde vroia Ceaușescu să facă Sala Polivalentă aia nouă. A ieșit de acolo de pe câmp, a traversat și a intrat aici pe stradă la noi la parc, pe Pridvorului. Aici s-a întâlnit cu poliția și i-a împușcat. Probabil s-a gândit că îl caută pe el sau ceva. A tras în ei un încărcător întreg, din ce îmi aduc eu aminte. Eu personal, la ora aia atunci, 5-6, cât era, nu am auzit nimic. Aveam și geamurile pe partea cealaltă, către Văcărești, nu către parc. Când m-am trezit, însă, era poliție foarte multă, iar ăștia de la PRO TV aveau atunci o campanie ceva de genul ”sună și spune care e cel mai important eveniment de pe strada ta”. Și atunci eu am sunat și le-am povestit ce se întâmplă, că sunt doi polițiști morți și exact ce vedeam și ăia nu m-au crezut și n-au vrut să vină. Toate posturile transmiteau de acolo, mai puțin ei. În cele din urmă au ajuns după vreo 2-3 ore.

A: La ce oră se întâmpla asta ? La cât te-ai trezit tu ?

B.A: Păi pe la 08:30 – 09:00, trecuseră 2-3 ore de când se întâmplase

F: Dar ia spune-mi, tu ce știi, dacă știi ceva, despre soldatul ăla omorât din greșeală ?

B.A: Bă, eu știu că ăsta era unu` din unitate care ieșise să-și ia țigări. Ăștia l-au văzut, au văzut că fuge și l-au împușcat.

F: Unde l-au împușcat ?

B.A: Chiar când sărea gardul înapoi în unitate. El s-a speriat pentru că a crezut că ăștia îl urmăresc pentru că a plecat după țigări, a luat-o la fugă, polițiștii au crezut că fuge pentru că e ăla și așa l-au împușcat.

F: Tu de unde știi lucrurile astea ?

B.A: Asta am văzut atunci la TV.

F: Nu ieșise să dea de mâncare la câini ?

B.A: Nu, mă. Discuția era că ăsta împușcat ieșise să-și ia țigări sau să se ducă până acasă, că unii ziceau că ar fi stat prin zonă pe la Big pe acolo pe la Piața Sudului. A lipsit gen 10 minute și când să sară înapoi în unitate l-au văzut ăia, au strigat după el să se oprească, ăla a luat-o la fugă și l-au împușcat. Polițiștii au zis că ei ar fi tras întîi la picioare, însă ar fi ricoșat glonțul nu știu cum.

F: Tu ce ții minte, noi am făcut sau nu școală în ziua aia ?

B.A: S-a făcut școală. Au fost, într-adevăr, unii care nu au venit la școală pentru că nu i-au lăsat părinții, din cauză că era panică să nu mai fie ăla prin zonă și să nu-i omoare, însă mai mult de atât nu a fost. Eu știu că m-am trezit atunci în dimineața aia pentru că trebuia să-mi fac temele fiindcă după-amiază aveam școală. Am venit la școală după-amiază, v-am povestit tot ce s-a întâmplat. Erați doar câțiva care știați, restul stăteau mai încolo în cartier și nu știau nimic. Îmi amintesc că vă uitați toți la mine și credeați că inventez.

Fiastru

Nu îmi amintesc în niciun fel deosebit dimineața zilei de 2 mai 1996. Nu știu nici la ce oră m-am trezit și nimic altceva legat de respectivele prime ore. În primul rând, trebuie să spun că eu stătem mai departe de desfășurarea evenimentelor decât toți ceilalți colegi ai mei. Ceea ce pot să spun, însă, este că media funcționa sub orice critică la momentul respectiv. Sau biroul de presă al poliției sau nu știu cine. Cert este faptul că nu se știa nimic din ce se întâmplă, se aflase doar că e ceva, iar toată lumea în cartier era speriată de moarte. Ai mei nu prea, însă și normal că nici eu. Am văzut, într-adevăr, foarte multe mașini de poliție și jandarmerie, însă situația părea să fie mai mult în zona filtrelor de control decât ai fi zis că încep să bată poliția pe la uși și să inducă panica în cartier. Probabil ea se născuse natural, cine știe.

Mai mult de jumătate din zi, nu am înțeles unde exact fuseseră împușcați polițiștii. Mult timp am crezut că s-a întâmplat fie pe dealul Mărțișor, fie pe locul unde se aflau atunci ruinele Mânăstirii Văcărești și unde în prezent e un mall. Știam că la un moment dat un alt militar a fost confundat cu dezertorul criminal și omorât din greșeală. Îmi amintesc și de confuzia cu privire la numele celui împușcat din greșeală. Știu că am fost la școală pe 2 mai 1996 fără nicio problemă, exact ca într-o zi normală. Îmi amintesc și de o emisiune pe Tele 7 abc în care se discuta despre ce trebuie să se întâmple cu cei care au omorât un om nevinovat. Îmi aminteam că asasinul celor doi polițiști a fost prins pe la Periș. În rest nu mai știam nimic și nici nu sunt sigur dacă am avut vreodată cunoștiință despre ce s-a întâmplat de fapt la mine în cartier, pe strada pe care în fiecare vară mă duceam la ștrand. Și mi se părea că acele cruci și salcia sunt acolo dintotdeauna. Eram în clasa a șaptea când s-au petrecut crimele și tot ce mă preocupa la momentul respectiv erau țigările la bucată și câteva fete. Acum, însă, parcă mi se pare interesantă și povestea asta. Așa că o s-o spun și eu, cercetată, împachetată și gata de livrare.

Soldatul Laurențiu Gabriel Cotea avea 21 de ani la momentul dezertării din unitatea UM 01713/ București – de geniu, incorporat în luna iunie 1995, situată pe Șoseaua Olteniței. Acesta provenea dintr-o familie săracă cu cinci copii din Focșani, fusese măturător de stradă la el în oraș și vroia să devină cioban, crescând o oaie și o capră la bunici, catalogat de persoanele apropiate și rude ca retardat mintal. În noaptea dintre miercuri spre joi, 2 mai 1996, Cotea dezertează cu arma din dotare, s-a speculat că din cauza unei femei. Soldatul ar fi vrut să facă rost de un autoturism cu toate că acesta nu știa să conducă. În jurul orelor 03:40 – 03:45, Laurențiu Cotea deschide focul pe șoseaua Vitan-Bârzești, în apropierea unei benzinării. Un pieton se culcă la pământ, iar șoferul camionetei Volkswagen după care a tras Cotea, accelerează instinctiv și scapă viu, deși cu mașina ciuruită. În jurul orei 05:00, Cotea ajunge pe strada Pridvorului la numprul 14 și vede mașina în care polițiștii Stamate și Ganea scriau raportul de tură, o Lada Samara. Cotea s-a apropiat de mașina polițiștilor prin spatele acesteia, cel mai probabil venind pe aleea care duce la blocurile în care stăteau Jean și Bogdan. Următoarele momente sunt pure speculații, cert este faptul că Laurențiu Cotea mitraliază mașina prin geamul din stânga-spate. Dintre cele 30 de cartușe, 17 își ating ținta. Medicii legiști au găsit 8 gloanțe în trupul lui Stamate și 9 în cel al lui Ganea. După ce oprește focul, Cotea îi scoate pe cei doi polițiști morți și îi ascunde în spatele salciei, rezemând AKM-ul de Lada ciuruită. Încearcă să plece cu mașina acestora, însă se lovește de un Jeep parcat. La ora 05:15, Laurențiu Cotea este văzut de o persoană, cel mai probabil ”ta-su` lui Mareș” de care zicea Gabi, care ieșea din bloc. Cotea îl amenință cu arma, iar martorul intră la loc în scara blocului, scăpând nevătămat. Cotea ia armele pe care cele două victime le aveau asupra lor, un pistol Carpați și unul cu gaze și pleacă. Arma AKM o abandonează la plăcile de beton unde urma să se construiască cea mai mare Sală Polivalentă din Europa de Est. La ora 10:30 la fața locului, pe Pridvorului, sunt aduse mătușa și vărul lui Laurențiu Cotea. În jurul orei 10, soldatul Marius Cristian Palcu, incorporat la 20 iunie 1995, primește învoire de la UM 01386 pentru a se duce la dentist. Pe drum, acesta intenționa să se oprească la părinți, care locuiau în zona Piața Sudului. Acesta este oprit în zonă pentru a fi legitimat de către doi polițiști. Soldatul Palcu face inițial gestul de prezenta actele însă, dintr-un motiv necunoscut, o ia la fugă. Cei doi polițiști se țin după el, îl somează și în momentul în care ajung pe strada Sergent Tache Gheorghe, între blocurile 13 și 17, de la o distanță de aproximativ 40-50 de metri cei doi polițiști descarcă armele Carpați din dotare asupra militarului în termen. La ora 10:55 soldatul împușcat este adus de urgență la camera de gardă a Spitalului Bagdasar-Arseni de pe șoseaua Berceni. Militarul aflat în stop cardio-respirator și șoc hemoragic, prezentând o plagă prin împușcare în zona coastelor 4-5, este declarat decedat 15 minute mai târziu. Printr-o eroare, după cum se poate vedea în fotografie (18+) , soldatul Marius Cristian Palcu este înregistrat la morga spitalului sub numele de Tudor Pancu.

Recunoașterea oficială a cadavrului are loc după ora 14, când un soldat al unității UM 01713 confirmă faptul că persoana împușcată nu este colegul său de unitate, respectiv dezertorul Laurențiu Gabriel Cotea. Panica continuă pe tot parcursul zilei de 2 mai 1996 și în timpul nopții. Peste 3000 de polițiști, jandarmi și trupe de intervenție îl caută pe dezertorul Laurențiu Cotea. Trupele sunt în alertă maximă în zona orașului Focșani, presupunându-se că soldatul va dori să se întoarcă acasă. În jurul orei 13, se formează un alt nucleu al căutărilor în zona Chitila-Chiajna, în urma unui pont primit de la un soldat pe nume Adrian Matei, de la unitatea militară UM 01626, care a raportat că în timpul gărzii a observat o persoană cu semnalmentele urmăritului. Toată zona este scotocită până a doua zi.

Vineri, 3 mai 1996 în jurul orei 11:30, Laurențiu Gabriel Cotea este reperat în zona Periș. Un căruțaș pe nume Marian Ion intră în vorbă cu Cotea care stătea pe o piatră la o barieră dintre Gara Periș și Halta Scroviștea. Marian Ion a declarat că soldatul Cotea i-a arătat pistolul Carpați și i-a spus: ”Pleacă sau te împușc!”. Căruțașul a povestit totul familiei sale, iar în jurul orei 12:30 este alertat postul de poliție din Periș. Șeful de post comunică pe linie ierarhică și la ora 14:30 apar 40 de ofițeri DIAS care pleacă în căutarea lui Cotea în perimetru închis, dinspre Gara Periș către Halta Scroviștea. Laurențiu Cotea este reperat fix în mijlocul forțelor de intervenție. Acesta încearcă să scape traversând calea ferată și luând-o la fugă prin șanțul de la marginea pădurii. Văzând că nu are nicio șansă, Laurențiu Cotea își descarcă pistolul cu gaz sub bărbie, însă nu își provoacă altceva în afară de arsuri. Apoi ia pistolul Carpați și își trage un glonț în zona pieptului.

După 30 de minute de la acordarea primului ajutor, Laurențiu Gabriel Cotea era din nou conștient. A fost transportat de urgență la Spitalul de Urgență Floreasca, unde a fost operat și dus la reanimare, în afara oricărui pericol, în jurul orei 18.

Astfel s-a terminat cea mai mare urmărire din istoria Poliției Române de după 1989. Și tot așa se încheie și o poveste oarecare de la mine din cartier. Dezertorul-criminal Laurențiu Gabriel Cotea a fost vânat timp de 36 de ore și condamnat pe viață pentru omor deosebit de grav, definitiv și irevocabil pe 16.03.1998. Noi, ăștia din Văcărești, aproape că am uitat. Nu putem, însă, să nu ne bucurăm că nu ne-a omorât pe vreunul dintre noi sau pe toți. A trecut, însă, mult timp, iar lucrurile s-au schimbat. Un singur lucru îmi mai trebuie, exact acela despre care nu se știe nici până în prezent cum s-a întâmplat. După ce i-a împușcat pe polițiștii Cristinel Ganea și Laurențiu Stamate, Laurențiu Gabriel Cotea a luat de la aceștia un pistol cu gaze și un pistol Carpați cu un încărcător cu 6 gloanțe. Un glonț și l-a tras Cotea în piept, altul a fost găsit pe țeava pistolului iar ultimul a rămas în încărcător. Se pune întrebarea ce s-a întâmplat cu celelalte trei gloanțe din încărcător ? Eu cred că au rămas pe acolo pe la mine prin parc. Într-o zi, o să mă duc să le caut.